joi, noiembrie 6, 2025

Ultimele articole

Decizia drastică a lui Ciolacu: România merge în fața Curții de Justiție a UE împotriva Austriei

Marcel Ciolacu, în calitate de premier, a anunțat că România intenționează să inițieze acțiuni legale împotriva Austriei în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen.

Ciolacu a afirmat că prejudiciul adus României „se ridică la cel puțin două procente din PIB”. El a precizat că acțiunea împotriva Austriei va fi inițiată dacă aceasta se va opune din nou integrării României în Schengen la reuniunile oficiale din octombrie și decembrie.

„Categoric, da”, a răspuns Ciolacu atunci când a fost întrebat dacă România va apela la Curtea Europeană de Justiție în cazul în care Austria menține veto-ul.

În decembrie 2022, președintele Klaus Iohannis a respins vehement posibilitatea ca România să dea în judecată Austria: „Acum, la cald și la emoție, tot felul de analiști vin cu tot felul de soluții. Dar pot să vă spun că România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiție”, a declarat Iohannis la 14 decembrie 2022.

El a respins acuzațiile Austriei cu privire la migrație: „Nu este adevărat nici ceea ce susține Nehammer, adică că prin România are loc o migrație foarte activă”.

Austria vrea protecția României dar

ne refuză dreptul de a fi în Schengen

Premierul Ciolacu a abordat și intenția Austriei de a se alătura inițiativei europene de securitate Sky Shield, un proiect prin care statele UE își propun să își apere spațiul aerian.

„Austria este la fel de neutră ca și Republica Moldova. Nu poți solicita securitate la nivel european și să te aștepți ca împreună cu România și alte state membre UE să faci parte din proiectul Sky Shield, adică să privești cum România depune eforturi financiare pentru a consolida apărarea europeană, dar în același timp să refuzi României un drept fundamental precum aderarea la Schengen”, a subliniat Ciolacu.

Inițiativa europeană Sky Shield a fost lansată de Germania în august 2022 și include 17 țări. Obiectivul acesteia este să coordoneze mai eficient și, dacă este necesar, să pună în comun proiecte de achiziții pentru apărarea aeriană terestră.

Printre țările implicate se numără: Regatul Unit, Slovacia, Letonia, Ungaria, Bulgaria, Belgia, Republica Cehă, Finlanda, Lituania, Țările de Jos, România, Slovenia, Estonia, Norvegia, Danemarca și Suedia, potrivit G4Media.

Austria preferă o ceartă cu toată Europa și tot nu vrea România în Schengen

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că România și Bulgaria au dovedit de nenumărate ori că, deja, fac parte din Schengen, arătând „cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările de migranţi”.

„Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim, în sfârşit, fără nicio întârziere!” – Ursula von der Leyen.

Austria a reacționat imediat prin vocea ministrului său de Interne.

„În prezent, cifrele privind migraţia sunt în creştere în Europa. În multe ţări se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu la frontiera dintre Germania şi Polonia”, a declarat ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner.

„La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine – Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei

Roberta Metsola „pune tunurile” pe Austria: „Se calculează prejudicii financiare”

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că în prezent se efectuează evaluări cu privire la prejudiciile financiare cauzate de decizia Austriei de a bloca intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen.

Mai mult, aceste prejudicii nu se referă doar la impactul financiar, ci și la negarea acestor țări a unuia dintre cele mai mari beneficii europene: libertatea de mișcare, spune șefa Parlamentului European.

Cu 12 ani în urmă, Comisia Europeană a decis că aceste țări ar trebui să intre în spațiul Schengen, iar Parlamentul European a subliniat că nu există niciun motiv legal sau politic pentru ca aceste țări să fie excluse de la libertatea de mișcare oferită de Uniunea Europeană”, a subliniat Roberta Metsola la Strasbourg.

Sorin Grindeanu cere prejudicii de 2% din PIB-ul României

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor din România, a solicitat o analiză a costurilor suplimentare pentru țară ca urmare a respingerii intrării în spațiul Schengen din partea Austriei, care a utilizat dreptul de veto.

Potrivit declarațiilor ministrului, prejudiciul total ar putea atinge aproximativ 2% din PIB, adică aproximativ 6 miliarde de euro.

„În decembrie, când s-a luat această decizie (de către Austria – n. red.) de a respinge aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen, s-a luat o decizie pentru țări care așteptaseră ani de zile pentru un răspuns negativ. Cum putem justifica un astfel de mesaj, noi, ca europeni?”, a adăugat Metsola în deschiderea sesiunii parlamentare europene de la Strasbourg, potrivit ZF.ro

Factură de 11 miliarde de euro pentru blocada Austriei

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a mers personal în Parlamentul de la Viena unde a lasat factura pe care austriecii trebuie să o plătească pentru decizia de a bloca complet nejustificat aderarea României la Schengen.

Această factură pe un an de zile este în cuantum de peste 11 miliarde de euro, ce trebuie să fie plătită românilor după ce au fost privați de dreptul de liberă circulație în spațiul Schengen, scrie Podul.ro.

Austria și Olanda au blocat, prin veto, la Consiliul Uniunii Europene pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) din decembrie 2022 cererea de aderare la Schengen formulată de România și Bulgaria. Dacă de principiu, cu partea olandeză lucrurile erau ca și rezolvate, Austria rămâne totuși un ghimpe în coasta României și refuză categoric extinderea stpațiului Schengen pentru noi și vecinii bulgari.

Link: https://www.gandul.ro/actualitate/ciolacu-s-a-saturat-de-minciunile-lui-nehammer-si-anunta-ca-romania-va-ataca-austria-la-curtea-de-justitie-a-ue-din-cauza-veto-ului-pe-schengen-20055041

Sursa: gandul.ro

Sursa foto: gandul.ro

Latest Posts

Stiri de citit