Parlamentul a adoptat marți proiectul legislativ propus de USR, care impune o nouă condiție pentru șoferii care doresc să își reducă perioada de suspendare a permisului de conducere: achitarea amenzii contravenționale.
”Odată ce legea va fi promulgată, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce şoferul va trebui să îndeplinească trei condiţii: A fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie; A obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei; Prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei pentru care i-a fost suspendat dreptul de a conduce”, menţionează USR.
Măsura propusă de USR va contribui atât la îmbunătățirea siguranței circulației, cât și la o colectare mai bună a amenzilor contravenționale aplicate, în condițiile în care cifre oficiale arată că sunt achitate mai puțin de un sfert din amenzi.
Potrivit datelor Comisiei Europene, România a fost și în 2024 campioană la rata mortalității rutiere, cu 77 de decese la 1 milion de locuitori (față de 44 de decese media UE).
Sursa: USR (facebook)
Sursa foto: USR (facebook)