Președintele PMP, Eugen Tomac, declară că este ”inadmisibil și revoltător” că statul român nu reacționează și asistă pasiv la declarațiile premierului Ungariei, Viktor Orban, ”care s-a transformat în avocatul lui Putin în România”. Acesta afirmă că Orban trebuie sancționat.
”Este inacceptabil să ne spună cum să facem să fim slugi ale Kremlinului și trebuie sancționat.
PMP condamnă dur un asemenea comportament. UE trebuie să rămână unită alături de Ucraina. Statul român să îi transmită lui Viktor Orban că nu este binevenit cu un astfel de comportament pe teritoriul României.
Avocatul lui Putin
Este un discurs antieuropean. Orban este avocatul lui Putin”, a spus Tomac.
Acesta a reclamat faptul că statul român nu a avut curaj să ia atitudine în fața premierului Ungariei, care are o agendă ”antieuropeană”.
”Se impune o notă de protest din partea statului român. Orban șși afișează cu orice ocazie servilismul față de Putin”, a precizat președintele PMP.
Sursa : cluj24.ro

