Tragedie în Petia, Suceava: Un tânăr de 19 ani a pierit într-un accident rutier vineri dimineață, potrivit anunțului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Potrivit acestora, maşina pe care acesta o conducea s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi un echipaj SAJ.
La sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism, care era răsturnat în afara părţii carosabile. În exteriorul maşinii, a fost identificată o victimă inconştientă, un tânăr în vârstă de 19 ani.
”Din nefericire, victima avea leziuni incompatibile cu viaţa, iar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul acesteia”, arată ISU.
Link: https://www.agerpres.ro/eveniment/2023/12/15/suceava-tanar-decedat-intr-un-accident-la-petia-s-a-rasturnat-cu-masina–1220001
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: jurnalul.ro