marți, septembrie 30, 2025

Ultimele articole

Suceava: Ordin de protecție emis după ce o femeie a fost amenințată de soțul său

La data de 5 septembrie 2025, ora 11:00, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați direct de către o femeie din comuna Vama, județul Suceava, cu privire la faptul că, pe 30 august 2025, în jurul orei 22:30, a fost amenințată cu acte de violență de către soțul său.

Femeia a declarat că, în timp ce se afla pe raza localității Tarcău, județul Neamț, a fost contactată telefonic de soț, care a formulat amenințări ce i-au creat o stare de temere. Totodată, aceasta a relatat că, de-a lungul căsniciei, a fost agresată fizic și verbal de mai multe ori, însă nu a depus plângeri penale până în prezent.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție împotriva bărbatului.

Victimei i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere, însă aceasta a refuzat, fiind informată cu privire la riscurile refuzului.

În cauză a fost deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „Amenințare”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 206, alin. (1) Cod Penal.

Monitorizare electronică în cazurile de violență domestică

Poliția reamintește că, din 1 octombrie 2024, la nivelul județului Suceava este funcțional Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. Acesta permite creșterea gradului de protecție a victimelor violenței domestice prin utilizarea unor brățări electronice de supraveghere, montate la glezna sau, în cazuri excepționale, la brațul persoanei supravegheate.

Dispozitivul generează alerte în cazul încălcării măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, acestea fiind transmise automat către dispeceratul de urgență al Poliției. Organele de ordine au obligația de a interveni imediat.

Distrugerea sau deteriorarea acestor dispozitive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, conform Codului Penal.

Numărul tot mai mare de cazuri de violență domestică înregistrate arată amploarea fenomenului și necesitatea folosirii tuturor mijloacelor legale pentru combaterea lui, dar și faptul că tot mai multe victime au încredere să apeleze la Poliția Română pentru a fi protejate.

Sursa: IPJ Suceava

Sursa foto: g4media.ro

Latest Posts

Stiri de citit